Singura asigurare care acoperă cu adevărat riscurile medicale. Emitem rapid, online, iar plata o poți face in rate standard sau carduri de cumpărături!
Cere ofertaAsigurarea medicală de malpraxis este o poliță de răspundere civilă profesională obligatorie pentru cadrele medicale (medici, asistenți, farmaciști) din România, care acoperă prejudicii produse pacienților prin erori, neglijență sau imprudență. Aceasta protejează financiar personalul medical, acoperind despăgubiri, cheltuieli de judecată și daune interese.
Conform legii, există limite ale asigurării de malpraxis medical, în funcție de profesie, după cum urmează:
pentru asistenți de farmacie
pentru asistenţi medicali şi moaşe (medicină primară, ambulatorii, cabinete medicale individuale)
pentru farmaciști (circuit deschis și închis)
pentru asistenți medicali și moașe (unități sanitare cu paturi)
pentru medici de familie și medicină generală
pentru biochimişti, biologi și medici specialişti (specialităţi paraclinice)
pentru medici specialişti (specialităţi medicale) și medici dentişti
pentru medici specialişti (specialităţi chirurgicale)
Polițele noastre acoperă riscurile reale identificate din jurisprudența malpraxis din România. Suntem transparenți cu acoperirea ta:
Alege varianta care te avantajează. Fără efort financiar instant, cu protecție imediată.
Indiferent că ești asistent medical, medic rezident, specialist cardiolog, chirurg sau stomatolog, un proces poate apărea de unde nu te aștepți. De la erori de dozaj, până la eșecuri chirurgicale. Protejează-te!